Momentul a fost foarte dificil. In astfel de momente, chiar daca ni se pare ca nu am reusit, exercitiul in sine conteaza foarte mult.
S-a suprapus un final de ciclu al naturii peste altul, cel calendaristic de care suntem mai constienti si care induce tendinta de contabilizare a rezultatelor.
Iar anul care s-a incheiat a fost un interval foarte dificil, ca lectie de invatat, pentru toata lumea. am avut acest marcaj puternic pe semnele de apa si, mai ales potrivirea tranzitelor prin semnul Scorpionului, (unde s-au intalnit NN si Saturn - pt cei care cunsc notiunile de astrologie).
Doar simplul fapt ca s-a incheiat, ca interval de timp, in sensul in care mintea noastra intelege timpul, este o mare usurare pentru noi.
Este important sa acceptam tot ce a fost si sa ne uitam la efort, mai mult decat la rezultat. Efortul ne arata adevarata masura a rezultatului, pentru ca noi nu vedem inca toate aspectele rezultatelor noastre - le vom vedea abia cand ne vom afla in derularea experientelor viitoare, in care vom aplica cele invatate, in care ne vom misca pornind de la experienta acumulata, experienta pe care o vom vedea "in actiune"