adminanca wrote:
Raspund aici la mai multe mesaje :
A simti drumul – eu inteleg ca a simti chiar asta presupune, sa simt un imbold, sa intrezaresc o directie si sa am curaj sa o accept. Dupa ce accept, apare situatia in care confirm, pentru ca voi avea ocazia sa fac ceva, un pas, un gest, ceva – de la caz la caz.
A vrea sa simt drumul si sa vad o serie de pasi, poate fi prea mult, pentru ca mintea mea intelege pasii intr-o anumita succesiune, iar Universul (sau ce-o fi desupra) vede mult mai larg si deci poate sa-mi ofere alt traseu, mult mai usor sau mai frumos. Deci, primul pas il facem dupa cum simtim, demonstrand increderea si apoi se dezvaluie mai mult mai repede.
A adapta atitudinea – eu inteleg ca accept alta curgere decat cea pe care am proiectat-o eu mental ,... legat de ideile de mai sus. Nu inseamna sa fac compromisuri sau sa fac ce vor altii. Si aici este o linie fina de granita – pentru ca daca sunt intre reperele unui contract, acceptat de mine, atunci fac ce mi se cere prin acel contract (de munca, de colaborare, etc) atat timp cat nu pot sa-l reziliez – nu pot pentru ca nu am conditii, altele, sau pentru ca acel contract nu poate fi contracarat. Este de analizat pe fiecare situatie ... daca am posibilitatea sa o fac, atunci ma consult cu cine ma poate indruma cum sa fac. Dar dupa ce aleg ce fac.
A accepta limitele altora nu inseamna neaparat un compromis.
A ceda intr-o situatie pentru ca poate fi mai periculos sa lupt, cu cineva care nu pricepe si nu vrea sa colaboreze, poate fi de fapt o abordare inteleapta.
A ceda pe termen scurt, indiferent de conditii, poate fi de asemenea intelept. Este important sa folosesc momentul potrivit pt actiune ca sa fac ce am de facut.
Unaori intre a declara ce-mi place si, a si ajunge in situatia respectiva poate trece un timp, timp in care increderea in reusita este importanta, timp in care a ma revolta impotriva situatiei nu face decat sa amane termenul de atingere a rezultatului.
A ma revolta in fata realitatii, ma indeparteaza de rezultat.
A astepta o confirmare imediata, nefiind in detasare, de asemenea poate prelungi termenul.
Confirmarile apar imediat cand avem incredere si cand lasam energia sa se organizeze.
A nu primi imediat un semn, nu inseamna ca nu am ales potrivit – dupa cum spuneam, detasarea si increderea aduce confirmarile, precum si mintea linistita.
Va indemn sa nu ganditi, macar un minut pe ora, in fiecare ora.
Constientizarile apar in lipsa analizei.
Perceptia-observarea linistita si detasata va aduce constientizarea rapida.
Daca nu-mi place constientizarea atunci o iau de la capat.
Daca incep sa analizez constientizarea pot sa-i pierd intelesul.
Cam asa, deocamdata.
Mai vorbim si facem schimb de ganduri, dar, va rog sa faceti asta liber, fara sa va luptati nici cu voi si nici cu situatiile voastre.
Comentariile din grupul facebook (in care va adaug doar la solicitarea voastra) :
Se pare ca nu pot sa aduc aici intreaga discutie. Mai caut solutii.